Metricile WEB sunt necesare şi obligatorii tot aşa cum centura de siguranţă este necesară şi obligatorie la şoferi. Dacă unii şoferi optează să nu folosească centura de siguranţă îşi asumă toate riscurile. Tot aşa este şi în cazul metricilor WEB.
Există indicatori pe care-i folosesc utilizatorii în fundamentarea deciziei de a alege sau nu o aplicaţie WEB cu care să lucreze. Nivelurile acestor indicatori sunt studiate de dezvoltatori pentru a fi cu un pas înainte, adică să realizeze aplicaţii WEB cât mai folositoare utilizatorilor, ţinând cont de exigenţele acestora. Investitorii trag şi ei cu ochii spre ograda utilizatorilor, pentru a impune dezvoltatorilor niveluri care să le ofere siguranţa că-şi vor recupera investiţiile, ştiut fiind faptul că acea recuperare provine din încasările de la accesările aplicaţiilor de către utilizatori. Niciun utilizator nu va accesa o aplicaţie care nu a corespuns din punctul de vedere al unor exigenţe pe care şi le-au pus.
Toate standardele de calitate sunt fundamentate pe necesitatea de a măsura nivelurile de calitate şi de a implementa măsuri de corecţie a caracteristicilor deficitare, tocmai folosind ca argument nivelurile care se află sub nivelurile de calitate planificate. Standardele însă nu impun indicatori, pentru că nu există niciun indicator infailibil. Se ştie că indicatorul ideal trebuie să fie necompensatoriu, necatastrofic şi senzitiv. Este demonstrat matematic de către matematicianul Gheorghe PăUN că niciun indicator nu îndeplineşte simultan cele trei cerinţe, ceea ce duce la concluzia că nu există indicator perfect. Rezultă în acest context că pentru o caracteristică există posibilitatea să fie construiţi nenumăraţi indicatori, unii mai buni, alţii mai puţini buni.
Ideea de bază este să ne fixăm pe un indicator la o caracteristică, să-l folosim corect şi să culegem de fiecare datele folosind o aceeaşi procedură, să obţinem valoarea indicatorului folosind acelaşi software şi să interpretăm unitar rezultatele.
Metrul este o convenţie şi lumea a evoluat folosind şi kilometrul şi mila, fără să se producă suferinţe de niciuna dintre părţi. Tot aşa este şi în cazul metricilor. Pentru o ecuaţie de gradul al IV-lea deşi toate rădăcinile o verifică, nu ştim cu care dintre ele a fost construită sau dacă a fost construită folosind rădăcinile. Ambiguitatea n-a omorât în acest caz pe nimeni.
Ideea de bază este ca în modă. Să facem şi să purtăm acele ţoale care credem că ne stă cel mai bine. Metrica WEB cea mai bună este acea metrică pe care noi o construim sau o alegem, convinşi fiind că ne este utilă, chiar dacă alţii o consideră nefolositoare. Ea este metrica noastră şi cu ea ieşim la defilare, căci tot aşa cum degetele de la o mână nu seamănă între ele, nici utilizatorii de metrici WEB nu au aceiaşi indicatori cu care lucrează, deci vrând-nevrând, ei trebuie să ajungă la un limbaj comun. Condiţia esenţială este aceea de a prezenta fiecare ipotezele de lucru. De a arăta cum s-a lucrat, de a avea datele achiziţionate, pentru a se relua calculele fie în contextul specificat, fie în context modificat, adică pentru o altă metrică.
Dacă avem capacitatea de a agrega date şi mai ales de a interpreta datele agregate, mai ales când rezultatele sunt în intervalul închis zero, unu, lucrurile se simplifică mult şi metrica WEB crează bazele altor agregări în cascadă, astfel încât să se ajungă la indicatori cât mai sugestivi, căci o eroare de 5-10% dacă nivelul de calitate este ridicat, chiar nu reprezintă o pierdere de informaţie catastrofală.

29 octombrie 2019